duminică, 13 decembrie 2009

STRADA VICTORIEI

Azi mi-am băut cafeaua într-un bistrou de pe Strada Victoriei, alături de Mihai Sarca, un împătimit iubitor de teatru, dar mai ales de actori. De asemenea, sexagenarul cu inima veşnic tânără e un „connaisseur” al oraşului de altădată, nu o dată aflând de la el lucruri nebănuite. Orice întâlnire cu Mihai Sarca e o aventură intelectuală ce depăşeşte voluptatea taclalei. De fiecare dată încingem un dialog din care fiecare (mai ales eu) are de învăţat.
Şi pentru că întâlnirea a avut loc pe Strada Victoriei, să ne amintim ce însemna această stradă pentru râmnicenii de odinioară…




Această stradă (fostă Mare, fostă Suvorov) reflecta cu adevărat specificul comercial al oraşului şi se constituia într-un reper urban. Era strada meseriilor liberale, a prăvăliilor specializate în diverse mărfuri, îmbrăcăminte şi accesorii vestimentare, obiecte legate de consumul casnic. Aici se concentrau librăriile, editurile şi tipografiile. Artera polariza viaţa culturală a urbei, boema de odinioară. În „Oaspeţi de altădată”, Octavian Moşescu aminteşte de o cafenea din Râmnicu Sărat, ce „rezerva o parte din local pentru răsfăţaţii muzelor”: „(…) se scriau şi se citeau articolele şi se corectau şpalturile. Tot aici se încropeau revistele teatrale şi se distribuiau rolurile. Colaboratorii revistei locale Vestala îşi petreceau aici timpul în discuţii interminabile despre artă, până la plecarea trenurilor, aşa că publicul râmnicean era familiarizat cu oaspeţi ca Gala Galaction, Victor Ion Popa, Adrian Maniu, Eugen Boureanu, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Perpessicius, Ion Marin Sadoveanu, Tudor Vianu. Nu o dată îşi lua cafeaua aici Duiliu Zamfirescu. Poetul Ion Pavelescu, întors de la Paris şi stabilit în oraşul natal, aducea parcă ceva din farmecul călătorului umblat prin multe ţări, arătându-se inepuizabil mai ales în istorisiri şi anecdote”.




Arhitectural, Strada Victoriei se făcea remarcată prin casele negustoreşti, cu etaj sau fără, înălţate în a doua jumătate a secolului XIX, după ce oraşul a devenit reşedinţa judeţului (1862). Erau case cu prăvălia sau cârciuma la parter şi camerele de locuit la etaj, înguste la faţadă şi desfăşurate în adâncime. Balcoanele din fier forjat înnobilau faţadele, neputând fi găsite două modele identice. De teama hoţilor, vitrinele erau acoperite în timpul nopţii cu obloane metalice. Ridicarea lor dimineaţa era cel dintâi semn că proprietarul s-a trezit şi îşi aşteaptă muşteriii.
Cele mai multe dintre aceste case au dispărut în deceniul al nouălea al veacului trecut. Cărămida şi lemnăria de la demolări au fost folosite probabil la alte construcţii, iar feroneria balcoanelor a ajuns la fier vechi. Memoria oraşului a fost ştearsă cu brutalitate şi inconştienţă. A fost întrerupt dialogul dintre om şi oraş, urâtul a pătruns în viaţa şi în sufletul locuitorilor. Le-a fost schimbată identitatea, din râmniceni vechi în râmniceni noi. Blocuri sordide, de calitate şi gust îndoielnice, au înlocuit vechile imobile ale negustorilor râmniceni, reprezentative pentru arhitectura urbană românească. S-au păstrat doar câteva „insule” în jumătatea sudică a străzii, clădiri mutilate de aşa-zisele renovări.
E greu, dacă nu chiar imposibil, pentru râmniceanul de azi, ori pentru oaspetele nostru, să reconstituie imaginea de altădată a străzii. Poate că unii nici nu doresc acest lucru! De ce să se întoarcă în timp şi să recompună mental chipul oraşului de pe vremea bunicilor? Pentru ce să-i intereseze pe ei, pe noii râmniceni, istoria unei străzi, a unor case, a unor oameni? Doar trăiesc în prezent, trăiesc clipa. Altceva nu contează pentru ei.
Ilustratele ante şi interbelice care au străbătut timpul până la noi relevă înfăţişarea patriarhală a unei străzi mai mult sau mai puţin însufleţită de târgoveţi, cu trotuare largi şi clădiri inegale în înălţime, înfrumuseţate de ornamente. Sunt case la care raportul între gol şi plin, spre deosebire de epoca anterioară, este schimbat în favoarea primului. Numărul crescut de ferestre, unitatea de tratare decorativă între cele două nivele cu destinaţii diferite: parterul – prăvălie şi etajul – locuinţă; feroneria, bogăţia ornamentală (motive florale, vegetale şi reprezentări umane în altorelief) sunt tot atâtea elemente identitare ale faţadelor Râmnicului ce s-a dus.









3 comentarii:

  1. Cum pot sa fac rost de cartea " Calatori pe Valea Ramnicului"? Cine sunt autorii si unde se gaseste?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mai completati blogul acesta? Este f interesant...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am abandonat acest blog. Subiecte asemănătoare găsiţi la adresa: http://chirac.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate