marți, 15 decembrie 2009

BERNHARDT MOORYS – PRIMUL FOTOGRAF RÂMNICEAN



Azi am primit o fotografie rarisimă, de acum mai bine de o sută de ani, executată în primul atelier de fotografie din oraş. Despre acesta aflăm din Lumina Adevărului (apărută în oraşul nostru între decembrie 1898 şi iunie 1899), care semnalează, în ediţia din 6 ianuarie 1899, prezenţa celui dintâi atelier de fotografie la Râmnicu Sărat. Adresa – Strada Carol I, nr. 2. Probabil pe locul în care, în anii ’60, s-a ridicat „Complexul de Deservire”. Aşadar, la cumpăna secolelor XIX şi XX, în acea „belle époque”, locuitorii Râmnicului îşi puteau imortaliza chipul în atelierului fotografului Bernhardt Moorys.





Spre deosebire de fotografii din zilele noastre, meşterii acelor timpuri ajungeau stăpâni pe meserie numai după mulţi ani de ucenicie. Utilizau aparate de format mare, construite cu meşteşug, din lemn de esenţă rară – abanos, mahon, teck sau trandafir – cu piese metalice din bronz şi alamă, iar burduful din piele fină de cea mai bună calitate. Se foloseau câteva formate de plăci şi obiective cu distanţe focale diferite. Manipularea aparatului era complicată, o singură imagine necesitând mai multe operaţii. Expunerea rămânea la dispoziţia fotografului. Contau experienţa, inspiraţia, simţul acestuia.





Imaginea primită azi reuneşte membrii unei tinere familii râmnicene într-un decor caracteristic atelierelor epocii. Părinţii pozează alături de copilul lor. Veşmintele trădează un cuplu înstărit. Bărbatul e în costum, cu plastron şi cămaşă cu guler tare. Femeia cu mâinile înmănuşate poartă o rochie lungă peste care are o jachetă cu umeri bufanţi. O umbrelă îi completează ţinuta. Odrasla, într-o fustiţă cu guler de dantelă, e cocoţată pe o buturugă şi se sprijină cu o mână pe piciorul tatălui care şade pe scaun.






Într-o altă fotografie din fototeca mea, un bărbat încă tânăr, cu mustaţă şi favoriţi stufoşi, într-un palton la două rânduri de nasturi, priveşte calm şi degajat spre dreapta. Din altă fotografie ne privesc doi copii, o fată şi un băiat, ce-şi sprijină câte un braţ pe o coloană din recuzita fotografului. Coroniţa pe care băiatul o ţine în mâna stângă e un indiciu că a fost premiat. În comparaţie fotografia de mai înainte, unde fundalul e neutru, aici distingem un decor specific atelierelor fotografice din epocă, cuprinzând câteva detalii arhitecturale.






Un bust al unui tânăr saşiu am găsit la Alex Gâlmeanu, pe www.muzeuldefotografie.ro. Tânărul fotograf bucureştean a iniţiat o colecţie de vechi fotografii româneşti demnă de toată lauda.






Toate fotografiile au înscrise pe ele numele meşterului fotograf, al oraşului, iar pe verso sunt însemnate cuvintele: „Les clichés sont conservés pour commandes ulterieurs.” Privindu-le, realizăm cât de departe sunt aceste portrete de cele din ziua de azi, depersonalizate, reci şi, în cele din urmă, urâte. Tehnologia modernă sfărâmă frumosul, distruge sufletul fotografiei. Priviţi o fotografie veche!… Emană o anume stare de spirit, romantism, frumuseţe, un calm ce învăluie în mister personajul fotografiat. Tainicul văl ce acoperă o fotografie de acum o sută de ani îi sporeşte aura ascunsă, frumuseţea interioară, vraja. În spatele imaginilor arhaice, îl descoperim pe omul cu camera obscură, „maître photographe de la belle époque”. Un francez pripăşit în târgul nostru de acum un veac? Sau un evreu? Se prea poate. În mai toate oraşele României, fotografii aveau o altă origine etnică decât cea română. În orice caz, Moorys ne-a lăsat câteva chipuri ale unei lumi dispărute. Fără el, trecutul ar fi mai greu de pătruns şi de cercetat. Fotografiile lui Bernhardt Moorys ne arată, în ultimă instanţă, că oamenii care au populat trecutul, nu sunt alţii decât semenii noştri, apropiaţi în spaţiu, dar…foarte depărtaţi în timp.
Nepreţuit gând ar fi avut Bernhardt Moorys dacă ar fi ieşit într-o zi, cu cutia şi vălul negru în spinare pe străzile oraşului, să fotografieze casele, prăvăliile, mahalalele, aşa cum erau ele pe la isprăvitul veacului XIX. Nepreţuit gând!…






De la atelierul lui Moorys, spre nord, începea Strada Victoriei. Aşezat cum nu se poate mai bine, în inima târgului, acest prim „atelier photographique” va fi atras cu siguranţă o mulţime de clienţi dornici să-şi nemurească portretul.






2 comentarii:

  1. Ma bucur ca am gasit acest blog! O parte a familiei mele provine din Ramnicu Sarat. Parintii mei s-au nascut in Bucuresti, ca si mine de altfel. Am viztat orasul cand eram mica si imi aduc aminte ca de la gara ne-a luat o trasura si ca pe marginea trotuarelor erau flori inalte crescute. :) Asta trebuie ca era prin '84 -'85.

    Aici sunt cateva poze scanate cu familia Dicescu. Nu prea mai stiu cine ce a fost. Stabunicul meu a fost primar la un moment dat: Nicolae Dicescu.

    http://picasaweb.google.com/ilinca/FamiliaDicescu?authkey=Gv1sRgCP7L_OHzpdr4IQ#

    Gasisem prin casa un fluturas pe care scria "Nu votati toti trepadusii, Votati Nicolae Dicescu" :)

    Am gasit si eu o fotografie facuta de la acelasi studio foto de pe Str. carol 1. Scrie Lenuta la 9 luni si Sofia la 3 ani. Cred ca Sofia era strabunica...


    http://picasaweb.google.com/ilinca/FamiliaDicescu?authkey=Gv1sRgCP7L_OHzpdr4IQ#5435517527014429234

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunteti un autor de exceptie. Locuitorii Ramnicului trebuie sa fie mandri cu un asa om si sa av citeasca blogul.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate